• Povesti audio
• Diafilme

• Biblioteca

• Matematica

• Diverse

s-au sfătuit să ţie drumul cucoanei şi să-i deie ştire să se păzească.

Într-adevăr, cinstite comise şi oameni buni, asta s-a întâm­plat chiar în ziua aceea, pe la toacă. Soarele se-nvăluise la amiază în mare fierbinţeală şi-n aburi, şi de pe munte se suiau împotriva lui nouri alburii. Când s-a întins umbra asupra şleahului, iaca vedem venind de către Roman, în nouri de pulbere, caleaşca cu patru cai a cucoanei. Trece în lungul unui lan de păpuşoi, pe lângă un colţ de dumbravă, — şi tătuca iese înainte în mijlocul drumului, şi începe a face semne de primejdie cu braţele.

Ţiganul de pe capră opreşte. Atuncea de sub colb s-a arătat către tata un călăreţ tânăr pe-un hărmăsăraş negru. Tata l-a cunoscut numaidecât, după frumuseţă şi după îndrăzneala ochilor.

— Cucoane Alixăndrel, zise tata: întoarce-te, că-i primejdie. Nu cuteza a trece mai departe.

— Ce este, omule? — s-a auzit şi glasul cuconiţei; ş-am văzut-o plecându-se la scara trăsurii, cu gătelile ei albe, sub un cortel trandafiriu şi mititel.

Atuncea s-au întâmplat două lucruri. A pornit dintr-o dată a juca un vânt iute dinspre apa Moldovei ş-a mânat pulberile pe mirişte ca pe nişte perdele. Şi-ntr-acelaşi timp am văzut dinspre cornul de dumbravă năvălind boierul, cu barba-n două părţi, cu slujitorii după el, răcnind cu mare glas.

Am rămas înlemniţi, şi eu am simţii pe mine cămeşă de gheaţă. Alixăndrel şi-a opintit hărmăsăraşul în două picioare ş-a cercat a trage un pistol de la coburi. Cucoana Irinuţa a slobozit un ţipet şi s-a ascuns sub cortel. Boierul cu slu­jitorii s-au năpustit, au înconjurat trăsura, au prins pe tata ş-au dat jos din şa pe feciorul vornicului Vuza.

— Mişele! răcnea cu străşnicie Bolomir cătră tătuca. Asta-i credinţa ta, ş-aşa-ţi este ştiinţa? Luaţi-l şi legaţi-l şi să-mi jupiţi din spinarea lui de-o păreche de papuci; dar să nu cumva să-mi iasă pielea c-o crestătură, ori c-o spărtură, că vă spânzur! Şi tu, hoţule! Eşti feciorul vornicului Vuza? — eşti neam de boier? Am să vă arăt eu la amândoi, şi ţie, şi jupânesei cum ştiu eu să plătesc... Măi! — se-ntoarse el către argaţi, apucaţi şi desfundaţi căruţa solomonarului şi descălecaţi-i roatele de ciolane, şi după ce-ţi lăsa-o numa-n pinteni, să-i legaţi pe amândoi de dânsa, — c-aşa vreau să-i duc numa-ntr-o goană la Ieşi, până-n ogradă la sfânta Mitropolie!

Ţiganii au şi înşfăcat căruţa ş-au prins s-o fărâme şi s-o descalţe. Alţi slujitori au apucat pe tătuca între harapnice. Unii au începui a rupe straiele de pe Alixăndrel Vuza. Iar spre cucoana Irinuţa s-a îndreptat, pufnind de mânie şi gâfâind, însuşi boierul, cu biciul plumbuit în mâna stângă. Îi căzuse cuşma din cap şi vântu-i împrăştia şi-i amesteca barba cu pletele.

Atunci a răsărit de sub cortelaşul ei cuconiţa, sprintenă, subţire şi mlădioasă ca o viperă. Şi l-a înfruntat c-un ţipet şi cu ochi plini de ură:

— Nu te-apropia de mine, urâtule şi blăstămatule!

Zvârlise cortelul şi deodată îi crescuseră la mâni gheare agere cu care-şi ameninţă soţul. Mi s-a părut că văd în părul ei şi corniţele cu care voise odată să-l împungă.

În acelaşi timp tatăl meu răcnea cu glas înalt sub cuţitul lui Pârlea ţiganul:

— Cucoane Nastasă, are să te-ajungă mânia lui Dumnezeu! Când a răcnit astfel sub cuţit bătrânul, s-a făcut o clipă tăcere. A scăpărat ş-a trăsnit cu sunet mare în munte. Şi deodată am văzut cerul îmbrăcat cu boltă joasă de nouri, şi vântul veni de la asfinţii c-o izbitură, închizând şi detunând uşile hanului.

Peste Moldova, dincolo de dealul Bolândarilor, cerul se mişca şi se apleca rotindu-se împotriva pământului; ş-un muget peste fire şi nemaiauzit umplu văile venind dintr-acolo; şi toată lumea care se afla faţă, întorcând ochi holbaţi, a văzut balaurul venind în vârtej sucit, cu mare iuţeală.

L-am văzut şi eu şi m-am cutremurat. Venea drept spre noi. Cu coada subţire ca un sul negru pipăia pământul, şi trupul i se înălţa în văzduh, iar gura i se deschidea ca o leică în nouri. Şi mugind, venea cumpănindu-şi coada; iar în răsuflările lui sorbea şi juca în slavă clăi de fân, acoperişuri de case şi copaci dezrădăcinaţi. Şi de sub mugetul lui lepădă o revărsare de grindină şi ape, parcă ar fi luat pe sus albia Moldovei ş-ar fi prăvălit-o asupra noastră.

La vederea puterii lui, ţiganii au căzut cu feţele la pământ. Ancuţa s-a mistuit undeva într-o cotruţă a hanului. Eu m-am repezit la tata să-l dezleg, — ş-abia am avut vreme să mă tupilez lângă el, sub căruţa cu roatele fără ciolane. Droşca cu caii învăluindu-se, a întors în loc ş-a apucat-o în goană spre Roman, având şi pe feciorul vornicului Vuza într-însa. Iar balaurul, alungând în partea cealaltă pe boier, l-a cuprins, l-a sucit şi l-a izbit amestecându-i barba cu vârtejul, — pân’ce l-a lepădat aproape mort într-o râpă mai încolo. Şi cum s-a întâmplat asta, năvala de ape şi piatră a stătut, şi numai mugetul fiarei a mai rămas stăpânind, — ş-am văzut-o cum se ducea către miazănoapte, ca un stâlp, pe urmă ca un fum, până ce încet-încet s-au alinat cuprinsurile.

Apoi dintr-aceea i s-a tras moartea lui Bolomir. Iar unii oameni au scornit că părintele meu ar fi chemat balaurul, din sălaşul lui. Ca solomonar cuminte, tata îi lăsa pe oameni să vorbească, — însă el ştia mai bine decât oricine de care poruncă ascultase dihania furtunilor. Într-adevăr, de drăcu­şorul cel bălan nu s-a mai auzit nimic, şi nimene nu l-a mai văzut niciodată.