• Povesti audio
• Diafilme

• Biblioteca

• Matematica

• Diverse

Mareste text:

Lua de jos un pietroi și-l stranse în pumn, pana ce începu sa picure apa el.

– Hai, fa și tu ca mine, de ești chiar atat de voinic pe cat știi sa te lauzi spui! îl îndemna uriașul.

– Numai atat?! paru sa se mire croitorașul. Pai asta-i o joaca de copil pentru unul ca mine!

Nici nu-și termina bine vorbele ca, varandu-și mana-n buzunar, scoase de acolo bucata de branza și-o stranse-n pumn pana țașni tot zerul din ea.

– Acum, ce mai ai de zis? îl înfrunta croitorașul. Uriașul tacu încurcat, dar parca tot nu-i venea sa creada ca farama asta de om are atat de puternica. Și ca s-o mai încerce înca o data, ridica un alt pietroi din pulberea drumului și-l zvarli atat de sus, ca abia îl mai puteai zari.

– Ei, piticanie, ia sa te vad și pe tine de ce ești în stare!

– Strașnica azvarlitura, n-am ce zice, raspunse croitorașul, dar vezi ca, pana la urma, pietroiul pe care l-ai aruncat tot s-a întors pe pamant! Eu o sa zvarl unul care n-are sa se mai întoarca niciodata…

Acestea fiind zise, croitorașul scoase pasarea din buzunar și-i dadu drumul în vazduh. Bucuroasa la culme ca-și recapatase libertatea, pasarea se avanta în înaltul cerului și nu se mai întoarse.

– Ei, cum îți placu zvarlitura asta, frate?! Îl cam lua peste picior croitorașul.

– Ce sa zic, vad ca la aruncat te pricepi! recunoscu uriașul. Da, vorba este: de altele ești bun? Sa cari în spinare o povara mai ca lumea ai putea? Ori te dor șalele?

Îl duse pe croitoraș la un stejar falnic, care zacea doborat la pamant, și-i zise:

– Ia sa te vad! De ești chiar atat de voinic pe cat spui, ajuta-ma sa scot copacul asta din padure!

– Da cum sa nu, bucuros! raspunse croitorașul. Hai, treci de ia în spinare tulpina cu partea dinspre radacina, iar eu o sa duc coroana, ca doar cracile și frunzișul sunt partea cea mai grea.

Uriașul își salta tulpina pe umar, iar croitorașul odata sari pe-o creanga. Și cum matahala nu mai putea sa-și întoarca capul, trebui sa care-n spate tot copacul. Ba-l mai cara și pe croitoraș pe deasupra!

Croitorașul ședea liniștit pe creanga lui și fluiera plin de voioșie, ca și cand ar fi fost o joaca pentru el sa duca-n spinare asemenea greutate. Uriașul cara copacul o bucata buna de drum, dar la un moment dat simți ca-l lasa puterile și zise:

– Oprește, ca nu mai pot! Prea e greu! Trebuie sa-l dau jos din spinare, ca m-a deșelat…

Croitorașul sari sprinten de pe creanga și, apucand trunchiul cu amandoua mainile, de parca l-ar fi carat tot timpul pana atunci, începu sa-și rada de bietul uriaș:

– Poftim, ditamai matahala și nu e în stare sa duca-n spate un fleac de copac ca asta!

Mersera ei ce mai mersera împreuna și se nimerira sa ajunga-n fața unui cireș. Uriașul apuca numaidecat crengile de sus, încarcate cu cireșe parguite și, aplecand trunchiul pomului pana-n dreptul voinicului nostru, îl îndemna sa-l prinda în mana, ca sa poata culege cireșe cat i-o fi voia.

Dar vezi ca voinicul nostru era prea slabuț ca sa poata ține pomul, și cand uriașul îl lasa din mana, cireșul își ridica deodata crengile, saltandu-l în aer și pe croitoraș.

Mult nu trecu însa și se pomeni iar pe pamant, viu și nevatamat. Va închipuiți dumneavoastra ca acum fu randul uriașului sa-l ia în zeflemea!

– Cum vine asta, voinicosule, n-ai nici macar atata putere sa ții locului niște crengi atat de subțirele?

– Ia auzi-l ce vorbește! Pai, putere am cata poftești! se grabi croitorașul sa raspunda. Ce, asta ar putea sa fie un lucru anevoie pentru unul care a doborat șapte dintr-o lovitura? Da vorba e c-am sarit peste pom din cu totul alta pricina… Auzii prin tufișurile alea niște vanatori care tot slobozeau focuri de pușca și am fost curios sa vad și eu ce este. Sari și tu ca mine, daca poți!

Uriașul își facu vant, dar, oricat se cazni, nu fu în stare sa sara peste pom, ci ramase agațat cu picioroarele printre ramuri. Astfel, se întampla ca și de data asta sa se arate mai dibaci croitorașul. Atunci uriașul încerca altceva:

– De ești atat de voinic pe cat spui, atunci hai cu mine în peștera uriașilor, sa stai acolo peste noapte.

Croitorașul se învoi bucuros și-l urma. Intrara ei în peștera și numai ce dadura cu ochii de o mulțime de uriași care stateau roata-n jurul unui foc. Fiecare matahala ținea în mana cate-o oaie fripta și se înfrupta din ea. Croitorașul cata cu atenție împrejur și-și spuse în sinea lui: „Oricum, aici tot te miști mai în voie decat în chichineața aia de atelier!”

Uriașul îl duse în dreptul unui pat și-l îmbie sa se culce în el și sa doarma cat i-o fi voia. Dar vezi ca patul asta era prea mare pentru croitorașul nostru, așa ca nu se culca în el, ca toți uriașii, ci se ghemui într-un colțișor. Pe la miezul nopții, socotind ca voinicul doarme dus, uriașul se scula fara sa faca pic de zgomot și, apucand un drug mare de fier, izbi în pat cu atata putere, ca-l sfarama-n doua.

„De-acuș, s-a zis cu lacusta asta afurisita!” se bucura uriașul, în sinea lui.

A doua zi, în zori, uriașii o pornira-n padure și nici nu-l luara în seama pe croitoraș. Uitasera cu totul de dansul. Cand colo, ce sa vezi: croitorașul pașea pe urmele lor, voios nevoie mare. Tare se mai înspaimantara uriașii atunci cand îl vazura și, temandu-se sa nu cumva sa se înfurie pe ei și sa-i faca pe toți chisalița, o luara la goana de le sfaraiau calcaiele, nu alta.

Croitorașul își vazu de drum spre alte meleaguri și, drept sa va spun, nasul lui cel ascuțit se dovedi calauza strașnica!

Dupa ce colinda el prin fel și fel de locuri, într-o zi se întampla sa ajunga în curtea unui palat mare. Și cum se simțea tare ostenit, se întinse pe iarba și adormi de îndata.

În timp ce dormea, oamenii de pe acolo se adunara-n jurul lui, sa-l vada mai de aproape, și ramasera cu gura cascata cand bagara de seama ca pe braul cu care era încins flacaul statea scris: „Șapte dintr-o lovitura!”

– Vai de zilele noastre, începura ei a se vaicari, da ce-o fi cautand pe la noi viteazul asta, ca doar e vreme de pace! Trebuie ca e vreo capetenie de oști…

Și oamenii alergara de îndata sa-l vesteasca pe împarat și-și dadura cu parerea ca un asemenea voinic le-ar fi de mare trebuința de s-ar porni vreun razboi. Și ca, în nici un caz, n-ar trebui sa fie lasat sa plece.

Împaratul socoti ca sfatul norodului e cum nu se poate mai bun și trimise pe unul din sfetnicii sai de încredere la croitoraș, sa stea pe-ndelete de vorba și sa afle de nu cumva acesta se învoiește sa se bage lefegiu în oastea împarației.

Dar cum voinicul nostru înca mai dormea, curteanul aștepta pana ce-l vazu ca se trezește. Și-n timp ce croitorașul își dezmorțea madularele și se freca la ochi, curteanul îi și spuse despre ce era vorba.

– Pai, pentru asta am și venit aici! zise croitorașul. Sunt gata sa-mi pun paloșul în slujba împaratului!

Voinicul nostru se bucura de mare cinstire și împaratul avu grija sa-i dea în dar o minunație de casa cum nu ravneau mulți dregatori, dintre cei mai aleși. Vezi însa ca celelalte capetenii începura sa-l pizmuiasca pe voinic și-ar fi vrut sa-l știe plecat peste mari și țari.

– Cum o scoatem la capat cu asta, se întrebara ei, daca ne-om lua cumva la harța cu dansul?! Ca de s-o napusti asupra noastra, cum îi e obiceiul, șapte dintr-o lovitura doboara…

Mai vorbira ei ce mai vorbira, și pana la urma se hotarara sa mearga cu toții la împarat și sa-i ceara sa le dea drumul din oștire.

– Nu ne simțim în stare, maria-ta, sa luptam cot la cot cu unul ca el, care doboara șapte dintr-o lovitura! se plansera ei stapanului lor.

poveste audio, mp3 - gratuit

A fost odata un batran impovarat de ani. Si de batran ce era, privirea  i  se tulburase, auzul ii slabise si-i tremurau genunchii   la orice  miscare. Cand sedea la masa sa manance, abia mai putea  sa tina lingura  in  mana: varsa ciorba pe masa, iar uneori  ii  scapau chiar bucaturile  din  gura....

Ciocarlie. Cartile-MyBuni

Gratuit asculta povestea

... A fost odată un împărat și o împărăteasă, puternici și bogați, și aveau un palat de aur pe care-l aprindea în fiecare zi senină soarele, încât de departe părea că a mai apărut un soare și pe pământ. ...

center>

Greuceanu.Cartile.MyBuni

Gratuit asculta povestea audio.

A fost odată ca niciodată etc.
    A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer.

Vizita. Cartile-MyBuni

Gratuit asculta schita in format audio.

M-am dus la Sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietenă, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaş foarte drăguţ de vreo opt anişori. N-am voit să merg cu mâna goală şi i-am dus băieţelului o minge foarte mare de cauciuc şi foarte elastică.

Stejarul din Borzesti. Cartile MyBuni

Povestire istorică de Nicolae Gane, în format audio: de ascultat gratuit.

... Si ambele taberi, înarmate până-n dinţi cu puşti de soc, cu săbii de sindilă, cu suliţi de trestii, se băteau amarnic între ele, de clocoteau văile Trotusului si se spăriau toti graurii din tufărişuri. Iar comandanţii, călări pe fugari aprigi de nuiele, alergau când la aripa dreapta, când la aripa stânga a oştirilor înşirate, şi-şi îmbărbătau soldaţii la luptă.

center>

Fat-frumos din tei. Cartile-MyBuni

Părul lui i-atinge părul 
Si atunci c-obrazul ros
Ea apleacă gene lunge 
Peste ochii cuviosi.